Family Hub de la Samsung – frigider + camere foto! Samsung a prezentat la CES 2016 o nouă categorie de frigidere, poziționând acest produs drept piesa centrală a bucătăriei. Frigiderul Family Hub este un centru digital de comandă pentru o familie modernă.

4 usi 2

Toate informațiile sunt salvate și afișate pe un ecran LCD full HD de 21,5 inci, amplasat pe ușa dreaptă a frigiderului. În plus, ecranul le permite utilizatorilor să posteze, să partajeze sau să actualizeze calendarul de activități, să posteze fotografii sau să lase notițe, totul prin intermediul smartphone-ului lor.

family hub 2

Pentru a gestiona mai ușor cumpărăturile sau a identifica alimentele care trebuie consumate cât mai repede pentru a evita risipa, Family Hub reprezintă o resursă extrem de utilă. În plus, cele trei camere foto amplasate în interiorul frigiderului realizează fotografii de fiecare dată când ușa frigiderului este închisă. Imaginile pot fi accesate ulterior de pe smartphone pentru verificarea alimentelor disponibile. Astfel, cei care sunt deja în magazine și au uitat să verifice ingredientele de care au nevoie pentru cină, pot folosi aplicația Samsung Smart Home pentru a arunca o privire în frigiderul Family Hub. Mai mult, frigiderul poate fi folosit pentru a face cumpărături online, pentru a accesa rețete și pentru a face liste de cumpărături.

family hub

Bucătăria a devenit locul de socializare preferat din fiecare casă, iar frigiderul Family Hub este construit inclusiv pentru a oferi opțiuni de divertisment. Acesta integrează opțiuni de streaming online pentru muzică, pe care o poate reda fie prin boxa încoporată, fie printr-o boxă wireless conectată prin Bluetooth, cum este Samsung Radiant 360. De asemenea, utilizatorii se pot bucura de programele TV preferate folosind funcția Screen Mirroring care permite redarea imaginilor de pe un Smart TV Samsung, astfel că pot pregăti mâncarea în timpul meciurilor de fotbal sau al emisiunilor preferate, fără să rateze niciun moment important.

Family Hub are un design impresionant atât la exterior, cât și la interior. Zona exclusivă Samsung FlexZone™, care transformă din frigiderul în congelator, în funcție de nevoile utilizatorilor, păstrează alimentele proaspete pentru mai mult timp datorită sistemului Triple and Metal Cooling. În plus, funcțiile de reducere a consumului de energie fac din acest frigider un dispozitiv electrocasnic cu performanțe superioare.

Frigiderul Family Hub (modelul RF28K95800SR) va fi disponibil în mai multe variante printre care Counter Depth, Full Depth, Stainless și Black Stainless.

Un alt frigider de la Samsung este si Flex Food Showcase cu 4 uși: Ușa exterioară Food Showcase se deschide permițând accesul la alimentele cel mai des consumate, în timp ce compartimentul interior InnerCase poate fi folosit pentru păstarea alimentelor proaspete pentru mai mult timp.

flex food 1

Zona exclusivă Samsung FlexZone™, situată în partea dreaptă, la baza frigiderului, poate fi transformată cu ușurință în congelator, ajustând setările de temperatură. În plus, sistemul Triple Cooling păstrează alimentele proaspete pentru mai mult timp, menținând un nivel egal de umiditate în interiorul frigiderului și calibrând temperatura cu precizie maximă.

 

 

 

Share.