Foodini – imprimanta 3D pentru mancare

0

Foodini este o imprimanta 3D pentru mancare realizata de Compania Natural Machines. Aceasta nu este foarte diferita fata de o imprimanta obisnuita, insa in loc de o imprimare cu materiale plastice, sunt folosite ingrediente comestibile stoarse din capsule din otel inoxidabil.

Foodini

Mancarea nu isi pastreaza aceeasi forma precum plasticul, si de aceea gravitatia este, cumva, impotriva noastra, plus ca alimentele au temperaturi, texturi si consistente diferite, mentioneaza  Lynette Kucsma, co-fondator al Natural Machines. Foodini este singura care poate sa imprime o gama larga de alimente, de la dulce la sarat. Compania din Barcelona produce de la pizza si paste, pana la deserturi delicioase.

Foodini

Poate va temeti cumva ca gustul nu va mai fi la fel? Nici vorba de asa ceva. Reprezentantii companiei ne asigura ca gustul este exact cel cu care sunteti obisnuiti. Tonerul utilizat de acestia este alcatuit din alimente bio, fara conservanti.

Foodini

Deocamdata, singurul dezavantaj al aceste imprimante 3D este faptul ca, dupa ce v-ati printat mancarea, aceasta trebuie introdusa intr-un cuptor traditional pentru a fi incalzita. Pe viitor insa, cei de la Natural Machines au promis ca vor produce imprimante 3D si cu un cuptor incorporat, pentru a facilita modul de preparare.

Foodini

Compania este in discutii cu marii producatori alimentari deoarece vor sa creeze capsule de plastic pre-ambalate, care sa fie incarcate in imprimanta, cu un termen de valabilitate de pana la 5 zile, acestea fiind lipsite de conservanti.

De asemenea, aparatul este dotat cu un ecran de tip touchscreen. Astfel, daca va conectati un smartphone la imprimanta, puteti controla toata activitatea doar cu ajutorul telefonului. Totodata, puteti imparti si cu alti prieteni retetele pe care le faceti. Pentru a va bucura de preparatele acestei imprimante 3D, ar trebui sa scoateti din buzunare in jur de 1.ooo de dolari.

Share.