SoundLink Micro de la Bose: un difuzor mic, puternic si rezistent.

0

SoundLink Micro de la Bose este cel mai mic difuzor independent creat de companie, pana acum, pentru cei de doresc sa se bucure de un sunet de o calitate ridicata in aer liber.

SoundLink Micro cantareste 290 grame si masoara 95X95 mm cu 38 mm. Cu toate acestea, dimensiunea sa este o chestiune de comoditate, nicidecum o limitare din punctul de vedere al performantelor. Calitatea difuzorului sta sub semnatura Bose, iar basul puternic nu are competitor pe piata la aceasta dimensiune redusa. Cu un design robust, difuzorul este rezistent la zgarieturi sau lovituri. Micro este disponibil in culorile: negru, albastru sau portocaliu, iar forma sa rotunjita este acoperita de cauciuc siliconic mat, rezistent la apa. Difuzorul poate fi  scufundat in apa cu o adancime de pana la un metru timp de 30 de minute, ceea ce il face un partener de incredere la piscina si o alegere buna pentru a asculta muzica in exterior.

SoundLink Micro se poate conecta la aplicatia mobila Bose Connect, ce va ofera cateva functii suplimentare. Daca aveti alte difuzoare din gama SoundLink, le puteti folosi impreuna in modul party cu ajutorul aplicatiei. De asemenea, puteti seta un cronometru pentru a va mentine durata de viata a bateriei, cu optiuni variind de la cinci minute la trei ore. Aplicatia va permite sa ajustati volumul si sa controlati redarea, precum si sa verificati nivelul bateriei. Difuzorul este dotat si cu o curea in partea posterioara, permitandu-va sa-l atasati la geanta sau la bicicleta dvs, astfel incat sa puteti asculta muzica hands-free.

Share.